Nume: Alexandra Sand Oraș: București, cartier Drumul Taberei Tip de locuință: apartament cu două camere Suprafață: 58 metri pătrați utili, fără balcon Stă aici: din 2009, proprietar
Alexandrei Sand, artist vizual, îi este greu să pună degetul pe momentul în care s-a simțit prima dată acasă în apartamentul ei de două camere din Drumul Taberei, căci călătorește atât de mult încât acasă nu e definit de un spațiu în sine. Dar a reușit în timp să-și construiască aici o bază de reîncărcare a bateriilor proprii, cu obiecte dragi și povești.
Alexandra e proprietara unui apartament de două camere de la 19 ani, de când a venit în București la facultate. Dar în ultimii ani a petrecut mai puțin timp aici și mai mult în călătorii. Tocmai de aceea, nu și-a amenajat casa într-un timp precis, ci a fost un proces lung presărat cu povești, influențat puternic de pasiunea ei pentru arta vizuală.
A păstrat pereții camerelor principale, dormitorul și livingul, goi. Deși e artist vizual, arta ei lipsește din casă pentru că simte nevoia să ia o pauză de la ea și să se bucure de lumina naturală. A preferat să pună un proiector video la care să urmărească filmele favorite, în locul unor tablouri.
În privința designului, a păstrat lucrurile la fel de simple și aerisite. Majoritatea pieselor din casă, cum ar fi covoarele, scaunele sau noptierele, sunt moștenite din familie. Restul și-au găsit singure locul prin casă, după ce Alexandra le-a adus cu ea din călătorii. A venit cu plante, obiecte de cult din Africa, America sau Europa.
Contrar așteptărilor, holul este spațiul cel mai încărcat din întregul apartament. Aici a pus biblioteca, aici și-a expus altarul cu obiecte de cult, aici acumulează cele mai multe povești prin cărți și artefacte. „Mi se pare atât de intensă (biblioteca), e frumos să o descoperi de la intrare. Când oaspetele vine să fie curios de ce se întâmplă, să ai ce să discuți de la intrare, nu să aștepți să vezi toată casa.”
Cărțile sunt cele care îi întregesc universul și care îi dau, într-adevăr sentimentul de acasă atunci când ajunge în București. Are albume rare, primite de la oameni cu care a lucrat, cărți scrise de femei care i-au schimbat perspectiva asupra lumii sau cărți la care a colaborat ea însăși.
Chestionar cu idei bune
Stilul casei : Este „obiect pe obiect”, în funcție de ce găsesc în jur, ce mă atrage în călătorii sau ce lucruri primesc de la cei dragi. Este mai mult o acumulare de obiecte cu care eu mă simt bine, care au o poveste.
Elementul preferat : Îmi place foarte mult altarul , cum îi spun eu. Sunt un pic obsedată de artefactele religioase pentru că fiecare exprimă o poveste, atât prin legende și prin istoria lor, cât și prin cum arată și cât de diversificate sunt în funcție de zonele de unde le aduci.
Cea mai mare provocare : Amenajarea în sine. Pentru că e vorba de timpul pe care trebuie să îl dedici atât spațiului cât și ție ca om. Și mai ales pentru că eu m-am mutat la 19 ani, când am început facultatea și aveam altă viziune și alt interes, se schimbau foarte multe.
Ultimul element cumpărat : Pufi, cum îmi place să-l numesc, obiect de design, dar și utilitar. Taburetul unde am reușit să-mi pun colecția de DVD-uri.
Ce înseamnă acasă : Mă încântă de fiecare dată când mă întorc aici ca și base de recharging, faptul că am povești în jur și e un comfort zone. Cred că asta înseamnă acasă, să-ți creezi comfort zone-ul ăla care te strigă.
Cel mai mare răsfăț : Proiectorul pentru filme. Iar ca obiect de design, am un bol foarte mare de paste pe care l-am cumpărat din sudul Italiei, pictat manual.
Resurse : Eglo, HM Home
Leave a Reply