Nume : Roxana şi Marius Oraș : Cluj-Napoca, cartier Tineretului Tip de locuință : casă cu 3 nivele Suprafață : 250 metri pătrați utili Stau aici : din 2019, proprietari Împart casa cu : cei doi copii
Șase ani a durat până când această familie cu doi copii s-a mutat în casa mult visată. Nu că atât de mult ar fi durat construcția sau amenajarea, însă cei doi proprietari, Roxana și Marius, au avut ghinion cu terenul cumpărat inițial. După patru ani în care s-au luptat să rezolve problemele, dar fără succes, au decis să vândă terenul respectiv și să cumpere unul nou. Așa au ajuns în locul pe care azi îl numesc acasă.
Nerăbdătoare să se mute în noua casa, Roxana povestește că după ce meşterii s-au apucat de finisajele interioare, și-a făcut un tabel cu zilele rămase până când lucrările vor fi gata. ”Am notat în excel 100 de zile. Nimeni nu credea că vom reuşi în cele 100 de zile să ne mutăm, dar pentru că toţi au intrat în jocul meu cu cele 100 de zile şi au lucrat intens, ne-am mutat în a 98-a zi”, își amintește proprietara.
Acum, Roxana și familia ei se bucură de un acasă cozy și generos, situat într-un cartier clujean aproape de pădure, cu multe spații deschise și elemente inspirate din natură. Proprietarii și-au dorit ca natura să fie prezentă și în interior, așa că în cele mai multe camere se regăsesc tablouri cu licheni și mușchi stabilizați, ”unele dintre cele mai costisitoare decorațiuni din casă”, povestește Roxana. Ea e directoare de sucursală a unei clinici medicale și pasionată de design interior. Nu a apelat la vreun specialist pentru amenajarea casei, iar soțul ei a ajutat-o să ducă la bun sfârșit proiectul de mobilare.
“Parchetul l-am pus împreună cu soţul. Toate corpurile de iluminat, prizele şi întrerupătoarele sunt puse de soţul meu, ca şi robineţii în baie şi bucătărie. Dar da, mobilierul din cămară şi dressing este făcut de soţ. La exterior vom avea zona de barbeque la care lucrează soţul, un balansoar şi băncuţă făcută din lemn”, menționează Roxana.
Partea de exterior nu este încă finalizată, urmează să fie amplasată și o piscină.
Cei 250 sunt împărțiți în zona de zi, patru dormitoare, patru băi, o bucătărie, un dressing, o cămară şi un beci. Din livingul open space iese în evidență şemineul creat din lumânări si alte decoraţiuni de casă, zona de bucătărie are un mobilier minimalist, baia este dominată de nuanţe pământii, iar pereții din dormitorul matrimonial sunt bleumarin. Toate camerele au ca punct comun decoraţiunile cu temă naturală – flori în ghiveci, plante uscate, licheni şi muşchi în forme de animal.
Piesa centrală din sufragerie este colţarul bleumarin foarte încăpător, într-o culoare regăsită şi în dormitorul matrimonial.
Lângă living se află şi zona de dining. Masa mare din lemn este realizată de un artizan local.
Insula de bucătărie imită aspectul marmurei. Lângă bucătărie, proprietarii au amenajat o zonă de băncuţe confortabile, cu o masă la mijloc, în stilul restaurantelor vagon americane.
Decoraţiuni de casă cu tema naturii, prezente în fiecare încăpere
Într-una dintre bai, două coloane de licheni încadrează oglinda. În zona de dining de lângă bucătărie, un tablou creat din muşchi prezintă un copac cu multe ramuri şi câteva baloane cu aer cald.
Lângă scară, se află o girafă creată tot din elemente naturale, iar o zebră din lemn apare la o mică distanţă. Toate aceste elemente dau impresia că natura a pus stăpânire pe casa de lângă pădurea clujeană.
Amenajarea include obiecte pregătite de 6 ani pentru această casă
Roxana şi familia ei au adunat multe dintre obiectele necesare amenajării si a colectiei de decoraţiuni de casă pe parcursul a şase ani de aşteptare. Printre ele, se numără obiecte cumpărate de la producători din Italia şi Polonia, dar şi din Ikea, Kika sau XXL Lutz Viena, din Austria.
Masa mare din living este făcută de un meşter local, care a făcut şi scările. Obiectele de decor sunt din Ikea, Mobexpert, Vivre, Norda Shop, Pepco sau Jumbo, iar corpurile de iluminat din Leroy Merlin şi Dedeman, dar şi din outlet-uri.
Stilul casei: Minimalist, cu accente elegante. Este stilul meu şi al soţului meu.
Inspirație: Pinterest & Instagram. Aş putea spune că am fost autodidacţi, dar m-am documentat foarte mult. Pentru fiecare cameră am avut câte un fişier cu zeci de poze salvate, pe care le-am pus cap la coadă şi a ieşit ceea ce a ieşit. Deşi nu am apelat la niciun designer, am avut un progrămel (în care în mod normal se face mobilier) în care am făcut fiecare cameră, cu mobiler, decoraţiuni, culori, cât mai aproape de ceea ce ne doream.
Elementul preferat: Insula din bucătărie.
Cea mai mare provocare: Cu siguranţă, cea mai mare provocare a fost problema cu terenul. În urmă cu cinci ani de zile, ne-am vândut prima noastră casă şi am sperat că într-un an să o ridicăm pe următoarea. Din păcate, am întâmpinat probleme cu terenul cumpărat iniţial, aşa că l-am vândut pe acela după patru ani de aşteptare; în urmă cu doi ani am cumpărat terenul unde se află casa actuală, şi în niciun an – nouă luni, de fapt, ne-am mutat.
Cel mai bun lucru iarna : Canapeaua extensibilă din living, unde stăm toţi patru şi ne uităm la filme.
Cel mai bun lucru vara: Vara trecută a fost terasa de la bucătărie, cu privelişte peste oraş. Sperăm că vara aceasta să fie gata integral şi grădină, şi amenajarea piscinei, care va deveni în mod clar cel mai bun lucru ☺.
Cel mai mare răsfăț: Tablourile de licheni şi muşchi stabilzati .
Cum te-ai simțit la finalul proiectului: Împăcată, împlinită, liniştită…zen. De acolo este şi numele paginii de Instagram, dream_zen_house. Este casa visurilor noastre, în care suntem zen ☺. Nu chiar tot timpul, dar 95% ☺.
Leave a Reply