StairStalk – scările în formă de tulpină

Scările au avut dintotdeauna un rol preponderent utilitar în ansamblul unei clădiri, dar asta nu înseamnă că acestea trebuie să arate plictisitor. Exemplul cel mai relevant ni-l oferă o splendidă scară fluidă, concept realizat de designerii de la Atmos Studio din Londra, creată ca şi element central al restaurantului HIDE, 85 Piccadilly Green Park, deschis de curând în metropola britanică.

Poreclită StairStalk (scara tulpină), construcţia sinuoasă se răsuceşte de jos, din barul aflat la subsolul restaurantului până la nivelul zonelor de servit masa, aflate la parter şi la etajul superior, conectând spectaculos spaţiul dintre cele trei nivele ale locaţiei.

Decorul general (atât interior, cât şi exterior) al restaurantului a fost realizat de specialiştii studiourilor de design These White Walls şi Lusted Green, în timp ce profesioniştii de la Atmos Studio au fost însărcinaţi cu execuţia scării.

Concepută ca o formă de viaţă organică, scara pare să iasă dintr-o „sămânţă” aflată în subsol, dezvoltându-se în sus ca un copac masiv care se integrează tot mai mult cu decorurile înconjurătoare pe măsură ce creşte în înălţime, ceva în genul vrejului uriaş de fasole al celebrului Jack, din basmul animat cu acelaşi nume.

Treptele şi balustrada întregii scări ies dintr-un fel de tulpină, sculptată în formă de buclă interioară elicoidală – un concept executat cu deosebită măiestrie şi extrem de articulat, imitând fibrele naturale ale unei plante ce urcă într-o curbă continuă  spre nivelul superior – şi ale cărei împletituri se desfăşoară individual în fiecare ramură superioară şi în fiecare bandă interioară de rulare.

Scările se răsucesc în sus, într-o spirală energică semănând cu un tirbuşon, treptele învârtindu-se perfect de la tulpina structurală ca nişte  frunze, în timp ce alte ramuri se unduiesc în mod similar pentru a forma o balustradă delicat ondulată, destinată ghidării oaspeţilor către nivelul superior.

Pentru a sprijini greutatea sa fără a atinge pereţii, scara este construită în jurul unui nucleu ascuns privirilor, făcut din oţel şi placaj. Plăcile din oţel au fost ascunse în treptele de lemn, pentru a oferi construcţiei un sprijin structural suplimentar.

Componentele au fost realizate printr-un procedeu special, inspirat din tehnicile tradiţionale britanice de fabricaţie ale lemnului curbat, în care se iau multe straturi subţiri de lemn şi se laminează în aceste forme personalizate.

Acestea par aproape animate cu o viaţă proprie, datorită tentaculelor vizuale spectaculoase ce se rotesc şi coboară, conectând baza cu balustrada şi, nu în ultimul rând, atrăgând clienţi în incinta restaurantului londonez.

Leave a Reply

Articolul preferat

Articole populare

Cel mai popular articol