Cunoscute şi utilizate încă din antichitate, plăcile ceramice au rămas la fel de moderne şi elegante. Actualmente, cele mai folosite plăci ceramice sunt gresia şi faianţa. Materia lor primă este argila şi nisipul, amestecate cu apă. Amestecul se arde prin procedee speciale la temperaturi foarte înalte, producându-se fenomenul de vitrifiere (acoperirea porilor cu silicaţi), ceea ce le conferă o rezistenţă mecanică superioară, devenind impermeabile la apă sau vapori.
Dintre numeroasele avantaje ale folosirii plăcilor ceramice putem aminti: rezistenţa la compresiune, impermeabilitatea, rezistenţa la foc şi întreţinerea foarte uşoară, neavând nevoie de tratamente ulterioare periodice, precum materialele naturale. Singurul dezavantaj constă în rezistenţa limitată la şocuri mecanice puternice, dar ultimele tehnologii de producere a plăcilor ceramice au mărit considerabil această rezistenţă. Utilizate atât pentru decoraţiuni interioare, cât şi la placări exterioare, plăcile ceramice sunt benefice în special datorită faptului că sunt ecologice şi au capacitatea de a reduce alergenii de uz casnic.
În cazul alegerii gresiei pentru exterior, e foarte important să ştim că aceasta trebuie să fie rezistentă atât la îngheţ şi temperaturi ridicate, cât şi la variaţii mari de temperatură într-un interval scurt de timp. Aceasta trebuie să fie antiderapantă şi foarte rezistentă la abraziune (trafic intens), iar adezivul folosit pentru montaj trebuie să fie, de asemenea, rezistent la şocuri termice. Acest tip de gresie este recomandat şi pentru spaţiile în care încălzirea se face prin pardoseală.
De fapt, rezistenţa la abraziune este înscrisă pe fiecare cutie conţinând plăci ceramice şi se alege în funcţie de locul de aplicare şi traficul din zona respectivă.
În majoritatea cazurilor, se cumpără o cantitate cu 10% mai mare decât cea reieşită din calculul suprafeţei ce se doreşte a fi placată, datorită tăierii plăcilor ceramice la aplicare, a posibilelor accidente sau a unor înlocuiri locale ulterioare. De asemenea, se recomandă achiziţionarea întregii cantităţi deodată, şi nu pe etape, deoarece nuanţa pe care tocmai aţi comandat-o e posibil să nu fie identică de la un stoc la altul.
De obicei, alegerea adezivilor, distanţierilor şi a altor instrumente de montaj, o puteţi lăsa în seama meşterilor profesionişti, însă culoarea chiturilor de acoperire a rosturilor, a baghetelor de margine şi distanţa dintre rosturi ar fi bine să le alegeţi după consultarea unui designer experimentat. Se poate alege o culoare neutră, în gama culorilor plăcilor ceramice sau invers, o culoare contrastantă, care să scoată în evidenţă rosturile. Nu sunt recomandate chiturile de culori foarte deschise, pentru pardoseli.
După ce aţi luat în calcul toate aceste aspecte tehnice calitative, intervin criteriile estetice de alegere. Recomandat ar fi sfatul unui specialist, acesta fiind cel mai în măsură să vă ajute în amenajarea spaţiilor aşa cum doriţi. Până atunci, iată câteva recomandări în ceea ce priveşte culorile. S-a demonstrat că nuanţele calde (roşu, portocaliu, galben, crem, cărămiziu) deschid apetitul şi ,de aceea, de-a lungul timpului s-au folosit mai mult în bucătării sau alte locuri de luat masa, iar albul şi culorile reci (albastru, verde, negru) inspiră salubritate şi igienă, folosindu-se mai mult în spaţii cum ar fi băi, piscine, spitale, însă nu trebuie să vă cramponaţi numai în astfel de tradiţii.
La fel de bine, puteţi alege şi combina formele şi culorile după plac, indiferent de funcţionalitatea spaţiului. Cum albul reflectă cel mai bine lumina, e indicat să folosiţi plăci de culori deschise în spaţii mai întunecoase. În plus, e bine să ţineţi cont de faptul că, vizual, culorile calde micşorează spaţiul iar cele reci îl măresc, pentru simplul fapt că ochiul uman asociază albastrul, verdele şi violetul cu depărtarea, iar roşul, galbenul şi portocaliul cu planurile vizuale apropiate. În ceea ce priveşte non-culorile, este binecunoscut faptul că albul dilată iar negrul contractă suprafeţele colorate astfel.
Un alt instrument de influenţare a dimensiunilor aparente ale spaţiului este stereotomia plăcilor ceramice. O suprafaţă poate da senzaţia de orizontalitate sau verticalitate, dispunând mai multe rosturi pe direcţia respectivă. De exemplu, un perete pe care plăcile de faianţă lungi şi înguste sunt aşezate pe orizontală, va părea mai lung şi mai puţin înalt.
Pe cât posibil, încercaţi ca rosturile gresiei să se continue cu cele ale faianţei în zonele de intersecţie ale pardoselei cu peretele, să fileze cu nişele, cu alţi pereţi, cu obiectele sanitare sau cu mobilierul incintei. Astfel, va da impresia de ordine şi de un spaţiu foarte bine gândit, neîntâmplător. Alegeţi formele geometrice simple si rectangulare (pătrat, dreptunghi), tentele plate, suprafeţe cât mai uniforme şi mai curate vizual.
Nu se recomandă alegerea placilor care imită pietrele naturale (marmura, granitul, travertinul), lemnul sau alte materiale. E o lipsa de sinceritate, de demnitate şi o jignire la adresa desenelor naturale, să le imităm oricât de bine pe plăcile ceramice. În plus, orice fel de imitaţie este de prost gust, indiferent de finisaj. Aşa că, dacă vânzătorii de gresie şi faianţă vă vor recomanda asemenea modele, evitaţi achiziţionarea lor.
De multe ori, odată cu plăcile de gresie şi faianţă sunt comercializate şi brâuri, medalioane sau alte ornamente ceramice. Acestea sunt bine venite, dacă sunt aplicate aplicate cu masură, ele pot îmbunătăţi un anume concept architectural. Nu trebuie să respectaţi toate reguli prestabilite, cum ar fi „brâul trebuie placat orizontal, pe deasupra lavoarului” şi evitaţi, pe cât posibil, ornamentele strident colorate sau ieşite exagerat în relief.
În definitiv, simţiţi-vă liberi să vă jucaţi cu plăcile de gresie şi faianţă cât mai imaginativ, în limita bunului gust, studiind în prealabil o documentaţie de calitate şi ascultând sfaturile unui designer căruia deja i-aţi admirat creaţiile anterioare.
Trebuie să încercăm să ne scoatem de pe retină băile şi bucătăriile de bloc comuniste, clişeele şi normele, să fim receptivi la formele şi ideile noi, ba chiar să inventăm noi unele.
Produse pentru lipire (mortar-adeziv):
Mortar-adeziv clasic
este un amestec de ciment, nisip şi derivate celulozice care, în combinaţie cu apa formează o pastă gri, foarte uşor de întins.
Mortar-adeziv îmbunătăţit
are o putere mărită, adaptată îndeosebi montării plăcilor pe o pardoseală încalzită.
Mortar-adeziv HP
conţine adjuvanţi ce măresc timpul de montare – este folosit îndeosebi pentru lipirea plăcilor mari.
Chituri pentru rosturi:
Chituri fine
conţin ciment cenuşiu sau alb, acestea fiind convenabile pentru majoritatea placărilor clasice.
Chituri colorate
compuse din ciment alb şi din plastic hidrofug. Sunt concepute pentru armonizarea rosturilor cu culoarea plăcilor.
Chituri tehnice
Compoziţia lor conţine substanţe specific, care contribuie la ranforsarea rezistenţei rosturilor; pentru cazuri de curăţări frecvente, jeturi sub presiune, solvenţi, temperaturi ridicate.
Calităţile suportului:
Înainte de placarea gresiei sau faianţei, suportul pe care se plachează trebuie să prezinte următoarele calităţi:
Planeitate – pentru evitarea defectelor de montaj care sunt inestetice şi pot influenţa comportarea în timp a acoperirii.
Duritate şi rezistenţă – pentru a evita fisurile sau dezlipirile, trebuie verificată suprafaţa, zgâriind-o cu un instrument ascuţit. La fel se verifică şi calitatea şapelor vechi.
Porozitate normală – pentru pardoselile de ciment. În mod obişnuit, cimentul este absorbant şi dacă este prea poros, va fi protejat cu un strat primar de aderenţă.
Absenţa umidităţii – Pentru a permite aderenţa adezivului sau mortarului, trebuiesc eliminate urmele de ipsos, clei, lac, ceară sau vopsea. Suportul respectiv trebuie să fie complet uscat înaintea placării.
Materiale necesare:
1. mortar-adeziv, 2. chit de rost, 3. plăci ceramice
Unelte necesare:
1. găleată plastic, 2. racletă, 3. bormaşină, 4. drişcă zimţată, 5. accesoriu pentru amestecat, 6. fir de trasat, 7. ciocan din cauciuc, 8. burete, 9. aparat de tăiat plăci ceramice.
Montarea plăcilor ceramice
1. Trasarea liniilor
Împărţiţi camera prin trasarea celor două drepte, ab şi xy, folosind firul de trasat sau o riglă (vezi fig.1), pentru a poziţiona corect plăcile în raport cu uşa şi fereastra. Verificaţi unghiul drept cu un echer.
2. Aşezarea plăcilor pe uscat
Pentru a obţine o dispunere cât mai eficientă, se pot aşeza plăcile pe uscat, verificând astfel poziţionarea lor faţă de pereţii camerei.
3. Prepararea materialului
Preparaţi mortar-adeziv amestecând apa cu pulberea până obţineţi o pastă omogenă. Nu pregătiţi prea mult material odată.
4. Întinderea materialului
Utilizaţi o drişcă zimţată pentru a întinde mortarul. Ţineţi unealta puţin înclinată pentru a obţine o peliculă regulată. Încercaţi să brăzdaţi mortarul în mod uniform.
5. Montarea plăcilor
Apăsaţi plăcile pe mortar-adezivul întins pentru a turti dârele trasate. Mortarul trebuie să adere pe placă şi pe pardoseală. Se poate călca pe gresie la 48 de ore de la montaj.
6. Ciocănirea suprafeţei
Folosind un ciocan de cauciuc şi un bătător de lemn uniformizaţi nivelul placării.
7. Întinderea chitului de rosturi
Începeţi chituirea după 48 de ore de la montarea plăcilor. Întindeţi chitul (având o consistenta moale), folosind o racletă. Insistaţi pentru ca acesta să intre bine în rosturi.
8. Curăţarea rosturilor
Curăţaţi placarea cu un burete şi apoi spălaţi cu apă. Aşteptaţi 24 de ore înainte de a călca pe plăcile proaspăt rostuite.
Montarea dreaptă
Rigla trebuie deplasată spre uşă cu lăţimea a două plăci şi a două rosturi. Plasaţi prima dată rigla în lungimea liniei ab.
Montarea în diagonală
Acest tip de placare poate fi tratat ca o montare dreaptă, urmând însă înclinarea diagonalelor (fig.2). În funcţie de forma încăperii este posibil ca diagonalele să nu treacă întotdeauna prin colţuri.
RECOMANDARE
Pentru lucrările cu complexitate ridicată vă recomandăm ajutorul unui specialist.
Leave a Reply