Piscina este locul ideal de relaxare, unde puteţi petrece clipe dintre cele mai plăcute, mai ales în zilele toride ale verii. Dar v-aţi întrebat vreodată, în timp ce stăteaţi întinşi pe şezlong şi vă savuraţi cocktail-ul, cum au apărut sau cine a inventat aceste zone cu apă albastră şi limpede. Istoria piscinei a fost definită în mare măsură ca una de inovare. De la băile publice din Roma antică la piscinele multi-faţetate private, invenţie relativ recentă, acestea au suferit o serie de modificări evolutive care au condus la ceea ce sunt astăzi bazinele de recreere. Vă propunem în articolul de faţă o “scufundare” profundă (un joc de cuvinte parcă predestinat) în bogata şi fascinanta istorie a piscinelor. Nu vom reuşi noi să aducem în discuţie toţi factorii sau toate elementele care au influențat traiectoria evoluției piscinei, mai ales că există destule informaţii contradictorii, dar ceva inedit tot veţi descoperi.
Înotul ca activitate organizată este menţionat pentru prima dată în anul 2500 î.Hr. în Egiptul antic şi mai apoi în Roma, Grecia Antică şi în Assyria (nordul Irakului şi sud-estul Turciei de astăzi). În Roma şi Grecia înotul a devenit repede parte din educaţia băieţilor de şcoală elementară, romanii fiind cei care au construit primele piscine de sine stătătoare (separate de celebrele băi romane). Bazinele artificiale construite pentru odihnă, tratament sau chiar diferite ceremonii au apărut cam de pe la începuturile istoriei însăşi. Istoricii susţin că, acum mai bine de 5000 de ani, exista un loc comun cunoscut sub numele de “Marea Baie” situat în vechea localitate pakistaneză Mohenjodaro, acesta fiind primul bazin construit de mâna omului. Avea aproximativ 12 metri lungime şi 7 metri lăţime, iar adâncimea maximă era de 2.4 metri.
Deși utilizarea exactă a piscinei rămâne încă deschisă speculațiilor, cei mai mulţi cercetători cred că a fost construită pentru ceremonii religioase şi pentru purificarea şi bunăstarea celor îmbăiaţi. “Marea Baie” dispunea de o gamă complexă de bănci care înconjurau terasa, fiind asemănătoare în multe privinţe cu piscinele moderne. Bazinul a fost construit din cărămidă și finisat cu ipsos. Avea chiar şi o membrană impermeabilă de gudron care înconjura exteriorul structurii.
Însă probabil cea mai fabuloasă istorie a piscinelor vine de la greci şi romani. Odată cu schimbarea calităţii vieţii, datorită creşterii averilor şi a standardelor, au apărut şi diferite elemente de lux, precum piscinele. Grecii au contribuit decisiv la dezvoltarea piscinelor, întrucât au inventat primele locuri de baie publică, cunoscute sub numele Paleastras, şi apărute undeva între 800 și 600 î.Hr. Marele filosof grec, Platon, a pledat chiar ca înotul să devină o activitate de predare pentru copii, considerându-l la fel de important ca matematica, filosofia și astronomia.
Mai târziu, romanii au adus aceste bazine la un nivel cu totul nou de sofisticare. Prima piscină încălzită a fost construită de Gaius Maecenas al Romei în sec. 1 î.Hr., devenind rapid un standard în tot imperiul. Băile romane erau destul de elaborate pentru acea perioadă. Unele se compuneau din mai multe piscine menținute la temperaturi diferite, altele erau construite din plăci de argint, ba chiar se consideră că tot acum ar fi avut loc prima încercare de igienizare chimică.
În anul 305 d.Hr., romanii au construit cea mai mare piscină din piatră a vremii. Aceasta avea incredibila dimensiune de peste 80.000 de mp şi era utilizată pentru scăldat. De asemenea, în subsolul ei se făceau nişte focuri uriaşe care încălzeau bazinul. Grecii şi romanii puneau mare preţ pe aspectul piscinelor. Acestea aveau în jurul lor cascade, grădini luxuriante, terase sau alte elemente decorative de lux. Evident, bazinele au avut o mare importanţă în viaţa cotidiană antică. Ruine ale băilor romane pot fi încă găsite în toată Europa, multe dezvăluind chiar şi în zilele noastre unele dintre cele mai rafinate materiale de construcţii.
Epoca Modernă
Istoria piscinelor cunoaşte un regres considerabil după căderea Imperiului Roman. Deși Renașterea a însemnat o expansiune uimitoare în designul acvatic, marea majoritate a bazinelor erau exclusiv de decor. Este greu de stabilit, dar epoca modernă a piscinelor realizate pentru activităţi organizate de înot și scăldat pare să înceapă prin anul 1800 în Marea Britanie. Conform istoricului Jeff Wiltse, prima piscină pentru înot din SUA a fost pe Street Cabot şi s-a deschis în 1868. Piscina se afla într-un cartier dens populat, unde cea mai mare parte a caselor nu aveau băi.
În ceea ce privește industria americană a piscinelor, numeroase progrese tehnice au avut loc în secolul al XX-lea ducând la crearea primei generații de piscine cu adevărat moderne. Acum apar şi primele două tehnologii ale epocii moderne de tratare a apei publice – filtrarea cu nisip și clorinarea. Până în acel moment era folosit exclusiv sistemul de scurgere – umplere pentru a menține calitatea apei. Potrivit jurnalului american “Igiena”, prima încercare de sterilizare a unei piscine din SUA, folosindu-se clor, a fost la Brown University în 1910. În 1907, a apărut prima piscină construită deasupra solului la Philadelphia Racquet Club.
Până la sfârșitul secolului al XX-lea, piscinele şi băile publice devin un lucru comun în marea majoritate a orașelor din SUA. Cele mai opulente piscine rezidenţiale din acea perioadă, fără îndoială, au fost cele în aer liber, Neptun Pool (construite în anul 1920) și cele de interior, Roman Pool (construite la începutul anilor ’30), ambele situate în Castelul Hearst din San Simeon, California. Acestea erau foarte elaborate şi includeau sisteme de circulație și de filtrare a apei, combinate cu un design clasic care imita băile grecești și romane. Modelele inovatoare au avut o puternică influenţă asupra designerilor de piscine moderne.
Începuturi
Piscinile s-au făcut remarcate în Marea Britanie la jumătatea secolului al XIX-lea. În 1837 existau deja la Londra şase piscine prevăzute cu platforme de sărituri. Maidstone Swimming Club din Maidstone, Kent este considerat cel mai vechi club de înot din Marea Britanie care mai funcţionează şi astăzi. A fost înfiinţat în anul 1844, ca o soluţie pentru foarte desele cazuri de înec ce aveau loc în acea perioadă în râul Medway, accidente care se soldau adesea şi cu decesul eventualilor salvatori care nu reuşeau să înoate până la mal în siguranţă. Iniţial, membrii clubului înotau chiar în râul Medway, organizând competiţii de înot şi meciuri de polo pe apă. În 1839, la Oxford s-a construit prima piscină publică acoperită, la Temple Cowley, iar înotul a început astfel să crească în popularitate.
După cel de-Al Doilea Război Mondial
Industria piscinelor de astăzi a început cu adevărat imediat după victoria Aliaților în al Doilea Război Mondial. În timpul războiului, construcţiile de piscine au stagnat, cea mai mare parte a resurselor din SUA fiind direcționate spre cheltuielile de război. Ulterior, un val de pionieri în construcţia producției în masă a început să satisfacă cererea tot mai mare pentru luxul la domiciliu, realizând piscinele de curte. Proliferarea pe scară largă a fost posibilă printr-o inovaţie care își are originea în secolul al XX-lea, şi anume betonul pneumatic sau Gunite.
Datorită formulei sale speciale cu un conţinut mare de marmură, Gunite se prezenta ca un strat alb care acoperă pereţii piscinei. Imediat ce intră în contact cu apa capătă o incredibilă culoare turcoaz ce rămâne neştearsă, deoarece Gunite nu se decolorează la contactul cu soarele sau cu trecerea timpului. Gunite a fost inventat în anul 1910, în Allentown, Pennsylvania, de Carl E. Akeley. Prin 1915, Compania de ciment Gun a popularizat acest material, folosind procedeul într-o gamă largă de aplicații, inclusiv repararea clădirilor , baraje, poduri, rezervoare şi tuneluri de canalizare. Primele bazine de înot din gunite au început să apară chiar înainte de război în jurul anului 1940, şi permitea constructorilor să instaleze bazinele mai rapid și la costuri mai mici, comparativ cu cele construite prin metode tradiționale.
După război, viteza cu care erau construite și economiile făcute cu piscinele din gunite a însemnat adevărata expansiune a acestei industrii. Pentru prima dată, oamenii din clasa de mijloc au putut să dețină piscine. Arhitectul peisagist Thomas Church a proiectat una dintre piscinele cele mai influente din acea perioadă. Cunoscută sub numele de Donnell Pool, situată în Sonoma, California, şi finalizată în 1948, piscina are un design de referinţă. Multe din caracteristicile pe care Church le-a inclus în proiectul Donnell au devenit pilonii designului peisagistic de curte. Arhitectul Thomas Church a dat naștere la o întreagă generație de piscine în formă de rinichi.
Piscinele cu formă liberă erau destinate să fuzioneze cu natura și să se apropie ca aspect de iazurile naturale. Şi astfel o cultură nou-nouţă a piscinelor a început să se contureze. Tot atunci a intrat în scenă şi unul dintre produsele de consum asociat cu stilul de viață acvatic – costumul de baie din două piese. În mod ironic, acestă modă scandaloasă pentru acea perioadă nu a apărut din dorința de a scoate în evidență formele femeilor, ci din nevoia de a face economii la materialele din care erau confecţionate, ca urmare a consecinţelor devastatoare ale războiului.
Nu este, probabil, o coincidență faptul că în această perioadă de glorie în istoria piscinelor, starul de cinema și înotătoarea de performaţă, Esther Williams, prin filmele muzicale în care interpreta elaborate numere de balet acvatic, a dat naştere la sportul cunoscut mai târziu sub numele de înot sincron. De asemenea, în această perioadă, un alt tip de piscină şi-a făcut apariţia. În 1947, au început să se vândă kiturile pentru piscinele supraterane, extrem de accesibile, o inovație care este cel puțin parțial responsabilă pentru creșterea industriei de piscine la pachet. Un deceniu mai târziu, a fost creată prima piscină din fibră de sticlă, o altă inovație care a ajutat la proliferarea alternativelor accesibile pentru piscinele realizate din beton torcretat.
Inovaţiile epocii moderne
Era post-război a dat naștere la o gamă largă de inovații care au revoluţionat industria de profil și, în multe cazuri, au definit piscinele rezidenţiale din secolul al XX-lea. De exemplu, inventatorul Ray Rude a creat, în anul 1946, prima placă de scufundări din aluminiu dintr-o aripă de avion. Alte inovații importante au inclus introducerea de ceasuri rezistente la apă la sfârșitul anilor ’50, luminile subacvatice pentru piscine, kituri de testare ușor de utilizat, încălzitoare naturale cu gaz pentru piscine și dispozitive de curățare automată. Modelele libere s-au extins, de asemenea, în această perioadă. Unul dintre primele exemple a fost apariția piscinelor cu margini infinite.
Unul dintre primele modele de acest fel a fost utilizat la construirea unor fântâni ale Palatului de la Versailles, la începutul anului 1600. Opiniile despre originea și sursa de inspiraţie a piscinelor fără margini variază, unii istorici de artă susţinând chiar că plantaţiile de orez terasate din Asia de Sud ar fi fost sursa originală de inspiraţie. Piscina cu margini infinite e mai mult decât o mini-mare personală, ţintuită între pereţi de beton. Este o oglindă de apă fidelă, care topeşte graniţele dintre ceea ce e construit de om şi natură. Cunoscută sub diferite denumiri “negative edge pool, vanishing edge pool sau infinity edge pool”, această variantă constă într-o piscină săpată, fără una sau mai multe margini.
Indiferent de originea lor, în 1956, arhitectul contemporan vizionar John Lautner și protejatul său Frank Lloyd Wright, au construit o casă în Los Angeles, cunoscută sub numele de Silvertop, care a inclus un bazin despre care mulți cred că ar fi prima piscină fără margini din SUA. Piscina fără margini a fost de ani de zile considerată exotică, scumpă și prea complicată pentru majoritatea constructorilor, şi nu a devenit populară decât la sfârşitul anilor ʹ80.
De-a lungul anilor ’50 și ’60, aşa-numitele piscine moderne au devenit populare în zonele bogate, cum ar fi Palm Springs, California, unde piscinele de curte erau aproape inseparabile de planurile de proiectare a caselor. În această perioadă, designerii de pionierat, inclusiv Roberto Burle Marx, Ricardo Legoretta, Luis Barragan și Lawrence Halprin au continuat să depăşească limitele peisajelor creative și modelelor acvatice în întreaga lume. Influența lor directă trăiește şi astăzi în lucrările inventive ale multor arhitecţi.
Farmecul special al anilor ʹ70
În 1972, piscinele au primit un impuls major de la campionul mondial la înot, Mark Spitz. Cele șapte medalii de aur și recordurile mondiale de la Olimpiada de vară de la Mϋnchen, i-au determinat pe proprietarii de case să-şi proiecteze piscine, iar pe designerii de piscine să creeze bazine pentru competiţii. În acel an, o altă piscină, una dintre cele mai influente din lume, a fost finalizată la Playboy Mansion, în Holmby Hills, California. Proiectat de arhitecții Suzanne și Ron Dirsmith, piscina dispune de o grotă simbolică de piatră și un design în stil lagună. Ea a devenit una dintre cele mai fotografiate piscine din lume şi a servit ca sursă de inspirație pentru nenumărate alte piscine.
Una dintre cele mai mari evoluții din anii 70 a fost apariția spa-urilor din gunite, împreună cu căzi de hidromasaj din lemn, vase cu apă caldă care au adăugat o nouă dimensiune cu totul senzuală la conceptul de oază de curte. Mult mai puțin senzațional, dar nu mai puțin influent, în 1975, Peter Bajka, considerat părintele piscinelor automatizate și fondator al companiei Compool, a creat primul sistem de control electronic, o inovație care a inaugurat în epoca modernă piscinele electronice și tehnologia de control al spa-urilor. Totuși, un alt val de inovare asociat cu anii 70 a implicat utilizarea pietrei artificiale. De asemenea, cunoscut sub numele de “piatră falsă”, tehnicile pentru utilizarea betonului au fost dezvoltate iniţial pentru grădinile zoologice şi parcurile de distracţii.
Piscinele personalizate au fost dotate cu formațiuni de pietre false, în mare parte din cauza costurilor mult mai mici în comparație cu piatra naturală. Anii ’70 au însemnat şi apariția așa-numitelor „alternative sanitare”. În 1974 Jurnalul Asociaţiei Americane Waterworks a publicat o cercetare care indica faptul că procedeul de clorinare a dus la formarea de produse secundare potențial dăunătoare, inclusiv trihalometani, acizi haloacetici, nitrozamine și altele. Ca urmare, grupurile de ecologişti, cum ar fi Green Peace, au început răspândirea de informații anti-clorinare în rândul publicului.
Stilul anilor ’80
Anii 80 au adus schimbarea socială condusă de tehnologie, inclusiv prin creșterea numărului de calculatoare personale, răspândirea televiziunii prin cablu și popularitatea meteorică a jocurilor video. În această perioadă de expansiune tehnică rapidă, consumatorii au avut niveluri din ce în ce mai mari de cereri. Această tendinţă a fost reflectată în apariţia parcurilor acvativce. Există încă dezbateri cu privire la ceea ce ar trebui să fie identificat ca primul par acvatic construit vreodată. Cu toate acestea, creditul este acordat lui George Millay care a stabilit în Orlando, Florida, în 1977, ideea de “lume a apelor” (seaworld).
Deși, în general, considerată pur tangențială cu industria piscinelor și a spa-urilor, prezența parcurilor acvatice cu varietatea lor de caracteristici dinamice interactive au început să influențeze dorințele consumatorilor de piscine. Piscinele au primit, de asemenea, un “facelift” major în anii ’80 odată cu introducerea suprafeţelor cu pietriș sau agregatelor. În mod tradițional, marea majoritate a piscinelor din beton au fost finisate cu tencuială albă. Originare din Australia anilor 60, suprafețele de prundiş au început să devină un finisaj foarte folosit în interioarele piscinelor.
O altă invenție australiană venită în America la mijlocul anilor ’80 a fost clorinarea apei sărate. În mod ironic, ideea a prins în mare parte deoarece consumatorii căutau o alternativă la folosirea clorului lichid sau a tabletelor cu clor. Similar cu modul în care unele produse sunt fabricate din clor, în piscinele cu apă sărată se utilizează un proces de electroliză prin care clorura de sodiu, adică sarea, este transformată în clor care apoi este distribuit în întreaga masă a bazinului. Cu ajutorul acestui proces se realizează o dezinfectare optimă a apei, fără marjă de eroare – nu există riscul de a greşi doza de clor sau de a uita de suplimentarea lui.
Accepţiunea modernă
Industria piscinelor din anii 90 a suferit un proces de asimilare de la conceptul general de piscină la o adevărată staţiune personală. Bazinele au devenit tot mai complexe, cu o popularitate în creștere a piscinei fără margini, a intrărilor de tip plajă, a grotelor şi a insulelor. Iluminatul cu fibră optică şi-a câștigat un renume ca o alternativă la iluminatul tradiţional al piscinelor şi a câştigat teren chiar şi în faţa mult mai sofisticatelor sisteme de control electronice, devenind un standard cu un procent tot mai mare de instalații.
Deși siguranța a fost întotdeauna o preocupare pentru industria de profil, anii ’90 au cunoscut şi o creștere rapidă a cazurilor de înec la copii, care la rândul ei a condus la introducerea și popularizarea unei game de produse de securitate. Capacele de protecție, gardurile pentru piscină și alarmele au jucat roluri importante în abordarea problemelor de siguranță. Anii ’90 au cunoscut, de asemenea, introducerea unor sisteme de proiectare electronice special dezvoltate pentru construirea de piscine precum și ascensiunea fulminantă a programului AutoCAD, platformă de proiectare pe calculator a planurilor de construcţie în două dimensiuni (2D), sau mai rar în 3D, care a ajuns să domine piaţa de proiectare și inginerie în întregul spectru de arhitectură și în industria de producție.
Prin trecerea în noul mileniu, industria piscinelor a trecut printr-o criză de imagine. Deși încă populară în rândul consumatorilor și a proprietarilor de spaţii comerciale, cererea pentru experienţele în aer liber, a cunoscut un regres din cauze din ce în ce mai evidente de siguranță, confort și comoditate. Conceptul de vacanţă cu ședere la domiciliu i-a determinat pe designeri să gândească dincolo de marginea apei. Bucătăriile în aer liber, noile zone de divertisment, sistemele de sunet și modelele mai complexe de peisaje au marcat o nouă eră a expansiunii de design creativ. Bazinele au continuat să evolueze în sofisticare și implicit în cheltuieli. Un prim exemplu a apărut la începutul anului 2000, sub formă de bazine pe bază de țiglă.
Folosirea ţiglei ca finisaj pentru piscine nu era nimic nou, de fapt, plăcile de mozaic au reprezentat o semnătură a băilor romane. Încă din epoca modernă existau piscine construite în totalitate din țiglă, dar erau extrem de rare, fiind rezervate în special celor dedaţi luxului. Acest status quo s-a schimbat rapid la începutul secolului al XXI-lea odată cu introducerea unui spectru mai larg de produse din ţiglă, inclusiv mozaicuri din ţiglă. Îmbunătățirile aduse în tehnicile de aplicare ale faianţei au facilitat creșterea în popularitate atât a ţiglei ceramice cât şi ţiglei din sticlă. Deși încă un produs de lux, piscinele din plăci de sticlă sunt acum mult mai frecvente.
Înapoi la natură
Ca urmare a acestui comentariu vom încheia cu o primă idee inovatoare, care este doar la început de drum, şi anume piscina naturală. Inventate în anul 1985 de austriacul Peter Pietrich, fondator al companiei Biotop şi, la scurt timp după aceea, al Bionova Germania, piscinele naturale înlocuiesc filtrarea tradițională și tratamentul chimic cu un set de procese naturale cunoscute sub numele de efectul „zonelor umede”. Conceptul se găseşte în natură, prin filtrarea apei prin „zonele de regenerare”, ca în cazul plantelor acvatice și microorganismelor care elimină agenții patogeni şi dăunătorii. Deși utilizat pe scară largă în bio-filtrare, acest concept este considerat încă străin în domeniul piscinelor, cel puțin în Statele Unite. De la introducerea lor, piscinele naturale au fost acceptate la scară largă în mare parte din Europa, inclusiv în cadrul centrelor comerciale mari.
Piscina viitorului
Conceptul de piscină dedicată în mare parte înotului ar putea deveni mai elaborat ca oricând. „Swimarium” este ideea vizionară a Grupului de Design al OVA Studios din Hong Kong, fiind o idee atât de îndrăzneață, atât de avansată din punct de vedere tehnic, încât rămâne de văzut dacă se va construi vreodată. Cu toate acestea, chiar și în stadiul de concept, se poate defini ca un mediu subacvatic ultra-high-tech construit pentru înot și recreere. În esență, conceptul Swimarium implică proiectarea de imagini din medii marine printr-o structură translucidă, oferind astfel o experiență virtuală într-un mediu acvatic sălbatic în total confort, comoditate şi siguranţă.
Potrivit site-ului OVA Studios, „cu toate marginile făcute din sticlă şi cu ecrane LED care transmit în direct (sau înregistrate) imagini din mediul subacvatic, vă puteți alege un recif numai al vostru sau puteţi face scufundările favorite printre spectaculoasele peisaje marine. Camerele live de luat vederi vă vor oferi prima experienţă subacvatică de divertisment.” Oricât de îndrăzneț ar suna până acum, designerii OVA Studios au dezvoltat nivelul de sofisticare de mai multe ori prin adăugarea unui număr şi mai mare de elemente creative. De exemplu, hidrofoanele și difuzoarele vor fi incluse în design pentru a difuza sunetul în întreaga piscină.
Construită pe două etaje, piscina dispune de o platformă de vizualizare a subsolului de pe uscat pentru cei care doresc pur și simplu să se bucure de filmul submarin fără să se ude. Utilizatorii ar putea chiar să aleagă ce imagini doresc să experimenteze în timp ce înoată; unele dintre aceste locaţii ar putea include Marea Barieră de Corali, Bahamas sau Maldive. În plus, designerii au sugerat că Swimarium ar putea fi de asemenea utilizat pentru a experimenta alte tipuri de medii, cum ar fi spațiul. În acest sens, sistemul ar putea fi folosit pentru astronauții în formare, personalul militar sau chiar oameni de știință care se pregătesc pentru misiuni în spațiu sau în adâncurile oceanului. Acesta ar putea fi, de asemenea, utilizat ca punct de atracție în parcurile de distracții.
Designul propus pentru Swimarium folosește un dom icosaedru (poliedru cu douăzeci de feţe) modificat ca o incintă aeriană, o caracteristică arhitecturală uimitoare despre care firma proiectantă spune că ar da participanţilor la această experienţă un simţ organic, lăuntric. Designul piscinei, în desenele sale conceptuale, este de 25 m în diametru, cu zone generoase de vizualizare pe partea uscată. Incinta va fi în mod neobișnuit acoperită în întregime cu panouri solare. Directorul OVA Studios, Slimane Ouahes, explică: “În loc să proiectăm o piscină infinit mai mare (decât orice a existat până acum), am încercat să explorăm ape necunoscute implicând tehnologie și noutate care vor modifica pentru totdeauna experiența înotului.”
Cele mai spectaculoase piscine din lume
Homestead crater . Este, de fapt, un crater imens unde apa s-a infiltrat şi a creat o minunată piscină naturală. Pentru că e destul de adâncă, apa e caldă, fiind păstrată la o temperatură de aproximativ 35 de grade Celsius. Puteţi să înotaţi, să faceţi scufundări sau să vă bucuraţi de o şedinţă de terapie. Asta când o să ajungeţi în Utah.
Bondi Icebergs Pool. Tot la celălalt capăt al lumii, tocmai în Sydney, Australia, piscina cu pricina a fost construită pe plaja Bondi, de unde îi vine şi numele, la marginea oceanului. E perfectă pentru cei care vor să se răcorească atunci când temperatura apelor oceanice creşte, deoarece pereţii din beton o păstrează ceva mai rece.
Gellert . Această piscină se află la o aruncătură de băţ, în Budapesta, Ungaria. Apele ei sunt termale şi, deci, terapeutice, iar oamenii s-au putut bucura de aceste beneficii încă din anul 1918.
San Alfonso del Mar . În Algarrobo, Chile, se află cea mai mare piscină din lume, lungă cât douăzeci de bazine olimpice. Are o formă neregulată, care se întinde de-a lungul Oceanului Pacific pe o distanţă de un kilometru. Apa provine chiar din ocean, însă este filtrată înainte să ajungă în piscină.
Nemo 33. Cea mai adâncă piscină interioară din lume o găseşti în Bruxelles, Belgia. Are 34,5 metri şi vreo două milioane de litri de apă caldă. Din loc în loc, în drum spre fundul piscinei, poţi să priveşti prin geamurile amplasate pentru a vedea la ce adâncime te afli.
Blue Lagoon. Este numele unui întreg complex din Islanda, însă piscina este cu adevărat specaculoasă. A fost construită pe un câmp de lavă, iar apele termale au proprietăţi curative şi sunt înlocuite o dată la două zile.
Leave a Reply