Nume : Dora Boldor, Media Connections Director Oraș : București Tip de locuință : apartament în bloc, două camere Suprafață: 46 metri pătrați Stă aici: din 2016 Împarte casa cu: prietenul și cățelul lor, Gomboc
Când a văzut prima dată apartamentul de 46 metri pătrați, Dora n-a fost impresionată. Și apartamentul, și clădirea în care se află erau șantier la momentul respectiv, iar Dora nu reușea să-și imagineze cum va arăta când va fi gata. Dar la distanță de câteva luni de prima vizionare, când lucrurile au început să prindă contur, a decis să îi mai dea o șansă și de data asta a fost complet cucerită de spațiul nou descoperit.
„Mi-a plăcut atât de mult încât am început să vin aici încă dinainte ca mobilierul să fie gata, să stau pur și simplu cu prietenii la o bere pe jos în mijlocul livingului sau pe balcon”, își aduce ea aminte.
Spațiul deschis cuprinde holul, bucătăria și livingul.
Scaunele din lemn au fost făcute de tatăl Dorei.
Scaunele turcoaz au fost cumpărate dintr-un magazin second-hand și recondiționate.
A durat câteva luni să pună pe picioare o amenajare de bază, însă alegerea ulterioară a obiectelor de mobilier s-a întins pe termen nelimitat, pentru că a vrut să își ia suficient timp pentru a alege fiecare element cu grijă. „Vreau ca fiecare obiect să se potrivească perfect. Din cauza asta nici până acum nu am reușit să înlocuiesc cele două cutii de IKEA pe care le folosesc pe post de noptiere”, povestește ea la patru ani după ce s-a mutat aici.
Venind dintr-un apartament mai mare, și-a dat seama cât de important este să nu ocupe spațiul cu lucruri inutile, așa că a adus cu ea doar lucrurile de care chiar avea nevoie și care îi plăceau.
Obiecte din familie sau magazine second hand pentru un aer retro
Dora a moștenit multe dintre obiectele pe care le-a folosit în amenajarea apartamentului. Le-a readus la viață prin recondiționare. Printre ele, cuierul din hol care este vechiul cuier al părinților și pe care l-a vopsit negru sau scaunul de atelier al tatălui său, ce are rol de suport pentru flori acum. Apoi, covorul din sufragerie ce a fost al mamei sale sau pendula bunicii. Pe altele le-a cumpărat din magazine second hand sau târguri și le-a pus într-un alt context, cum este cazul oglinzii din living ce a împrumutat rama unui fost tablou.
Mici obiecte de decor colecționate din târguri.
Pentru că și-a dorit întotdeauna o bucătărie frumoasă dar și utilă, a făcut mobila pe comandă și a cumpărat doar electrocasnice noi. Tocmai de aceea bucătăria a și presupus cea mai mare investiție. Masa de lemn de aici, care are atât rol de spațiu de lucru, cât și masă pentru living a fost comandată odată cu mobilierul, iar scaunele de bar atașate, precum și mobilierul din baie au fost făcute de tatăl Dorei în atelierul acestuia din Sighet. Tot acolo au și recondiționat cele două fotolii din living.
Deoarece dormitorul nu este foarte generos, Dora a ales un pat metalic și o comodă de la IKEA. Aici, ca și în restul apartamentului, a venit cu soluții smart de depozitare, cum ar fi cutiile de sub pat.
Baia merge tot pe un stil minimalist, iar felul în care este aranjată faianța pe pereți aduce o notă jucăușă. Gresia aduce un plus de personalitate și se completează foarte bine cu mobilierul simplu din lemn.
Chestionar cu idei bune
Stilul casei : Retro industrial, cu obiecte salvate și diy, combinate cu elemente noi, finisaje cu look oldish (pardoseala din baie) și mobilă custom made.
Inspirație : Am început amenajarea de la diverse obiecte moștenite pe care le voiam încorporate.
Elementul preferat: Ca obiecte de mobilier, fotoliile recondiționate, iar ca valoare sentimentală, ceasul moștenit de la bunica.
Ultimul lucru cumpărat, găsit sau făcut pentru casa ta: Acum vreun an am fost la o vizionare de apartament, unde era aceasta măsuță de cafea abandonată. Se potrivea perfect la mine în casă și eram în căutare fără succes de vreo trei ani, așa că am vrut să o cumpăr. Am plecat cu ea cadou, am reparat-o și i-am dat o nouă viață.
Cea mai mare provocare: To do it on a budget.
Cel mai bun lucru iarna: Daybed-ul de lângă radiator, unde te poți tolăni cu o carte bună.
Cel mai bun lucru vara: Balconul care se deschide aproape complet către living și devine un singur spațiu, conectând exteriorul cu interiorul.
Cel mai mare răsfăț: Bucătăria, concepută să fie atât funcțională, cât și super primitoare.
Proiectul DIY pe care l-ai făcut pentru casa ta : Blatul de la baie și scaunele de bar (făcute împreuna cu tatăl meu), scaunele de atelier folosite atât ca scaune cât și ca side tables (făcute tot împreună cu tatăl meu), fotoliile și măsuța recondiționate, curierul recondiționat, oglinda cu rama de tablou vechi.
Dacă ar fi să-ți descrii casa în cinci cuvinte, acestea ar fi: Liniște, lumină, coziness, fericire, amintiri.
Sfaturi despre cum să-ți faci o casă în care să te simți bine : Să folosești materiale de calitate și să personalizezi spațiul cu elementele favorite. Nu trebuie umplută cu mobilă de la început, prin folosire îți dai seama de ce ai nevoie cu adevărat. Ai răbdare să alegi ce ți se potrivește.
Leave a Reply