De la oraș la sat: un cuplu s-a mutat în casa bunicilor și acum o renovează

Traiul la oraș impune un ritm alert, este gălăgios și poluat, te ține departe de natură și devine din ce în ce mai scump. Așa că mulți sunt cei care hotărăsc să renunțe la stilul ăsta de viață și se mută la țară. Suntem curioși să aflăm poveștile oamenilor care au făcut acest pas și să descoperim de ce au luat această decizie, cât de greu sau ușor le-a fost și cum li s-a schimbat viața.

În primele episoade am vorbit despre un cuplu care recondiționează o casă de la poalele munților Făgărași, în care plănuiește să se mute definitiv în anul 2022, dar și despre o mamă care a cumpărat o casă la țară cu 10.000 dolari , în anul 2000, și a renovat-o de două ori.

Continuăm seria „De la oraș la sat” cu o nouă aventură, de data aceasta a unui cuplu care a decis să se mute împreună la țară, într-un sat aflat la 15 kilometri de Cluj-Napoca, în 2019. E vorba de Paul Mureșan și partenerul său, Bursucu’ (Cristian Marcu).

Au hotărât să-și facă o viață împreună la sat, după ce Paul nu a mai suportat gălăgia orașului și nici impactul financiar pe care urbea îl avea asupra portofelului său. Bursucu’ trăia deja la țară, în casa bunicilor, de vreo 15 ani. El a început renovarea locuinței în 2008, dar criza financiară de atunci a frânat întreaga poveste, până acum doi ani, când și-a unit forțele financiare cu Paul și au reluat lucrările.

Proiectul nu este nici pe departe terminat, spun cei doi, iar renovarea unei case pe cont propriu, fără ajutor din exterior, e o provocare. Dar se bucură de fiecare moment dedicat „căsuței lor” și spun că viața lor la sat nu adună niciun moment de plictiseală.

Decizia de a se muta într-o casă la țară

În 2019, Paul – artist vizual – locuia în Cluj, unde făcea animații și ilustrații. Ăsta e anul în care tânărul de 32 de ani a simțit că oricât ar munci, Clujul ia o mușcătură financiară solidă din tot ceea ce face.

Tânărul spune că adoră Clujul, dar traiul într-un oraș așa mare e prea costisitor pentru un artist. Un alt element care a pus o piatră de temelie la decizia de a părăsi orașul a fost amenințarea vecinelor din blocul de vizavi că o să cheme poliția dacă nu-și pune perdele, deoarece nu voiau să vadă doi bărbați care se sărută din când în când la ei acasă.

„Când am întrebat purtătoarea de cuvânt a vecinelor cu pricina cum reușesc să ne vadă la etajul nouă, de la distanță așa mare, a răspuns că toată chestiunea e posibilă datorită binoclurilor cu care vecinele supraveghează cartierul”, povestește Paul.

Așa că decizia de a se muta la țară, în casa bunicilor partenerului său, a venit firesc, dar treptat, și n-a fost una tocmai ușoară. „Dorul care se instalează în zilele în care nu vă vedeți ține lucrurile teribil de proaspete. Asta e ceva ce se evaporă odată ce locuiți bot în bot. Dar, odată ce e făcut, sacrificiul trebuie asumat și beneficiile încep să dea roade”, adaugă el.

Din 2019, el și și Cristian muncesc cot la cot să pună casa pe picioare.

Renovare pe cont propriu

Cei doi se ocupă de tot ce înseamnă renovare: de la dărâmat și zidit la izolat și gletuit. Sunt conștienți că e un proces de durată, așa că fac lucrurile pe rând și în ritmul lor. După ce Bursucu’ a demisionat din funcția de administrator al Primăriei din comuna Ciurila, a început să se ocupe și mai mult de cuibul lor. El face de toate, de la apicultură la tâmplărie , așa că e un real ajutor în renovarea locuinței.

Este și cel care a proiectat casa în mod instinctiv, motiv pentru care nu poate fi încadrată ușor într-un gen arhitectural. Terenul pe care stă locuința este de 1200 metri pătrați, iar amprenta la sol este de 100 metri pătrați, cu un spațiu total de 220 metri pătrați.

Casa are două etaje. Jos bucătărie, atelier de tâmplărie și pivniță, iar sus o sufragerie, un dormitor și două camere de oaspeți care s-au transformat în studio de animație și biroul Bursucului.

Au încălzire pe lemne. O sobă mare încălzește apa pentru toată casa și o sobă mică, folosită frecvent, încălzește doar o cameră, dacă cei doi proprietari sunt acolo. Încearcă să păstreze destul de mic consumul de lemne și se gândesc să treacă la încălzire pe bază de peleți, pentru că este mai ecologic și „nu le rupe spatele în fiecare vară.”

Paul spune că încă n-a scăpat de sunetul bormașinilor cu care se trezea atunci când locuia la bloc, dar de data asta vinovații sunt el și Cristian. Dar sunt fericiți că nu deranjează pe nimeni perete în perete cu ei.

Casă la țară: cheltuieli și mici reușite

Cei doi iubiți mărturisesc că nu pot estima care le-a fost bugetul până în prezent, mai ales că de fiecare dată când ajung în oraș, se mai întorc cu un obiect pe care-l adaugă casei.

„Cred că ar fi fost mai ușor în acest sens dacă aveam o sumă mare de bani și angajam niște meșteri să se ocupe de asta, dar la ritmul nostru, asemănător cu o adiere de vânt, o să fim multă vreme în șantier și nu prea avem o imagine de ansamblu a cheltuielilor”, recunoaște Paul.

El mărturisește că există un loc în care sunt puse toate bonurile pentru materialele de construcție, dar niciunul dintre ei nu se îndură să deschidă „cutia Pandorei.”

Schimbările merg destul de lent. Artistul spune că face animații în stil predominant clasic, desen pe hârtie, iar un proiect mic de nouă minute necesită în jur de 9000 de desene, , așa că timpul nu este mereu în favoarea lui. Însă are noroc de Cristian, care este peste tot, de la grădină la construit mobilă și îngrijit gospodăria.

Chiar dacă viața la țară nu e numai lapte și miere și au parte de peripeții frecvent, se bucură de orice mică reușită. Cum ar fi o zi din primăvara lui 2020, când după ce și-au băut cafeaua, cei doi și-au propus să izoleze tavanul de la dormitor (care încă nu e locuibil), iar după câteva ore și podcasturi mai târziu, treaba a fost făcută.

În ceea ce privește designul, Paul spune că încearcă să păstreze un decor minimalist , în sensul în care încearcă să se îndepărteze de tendința de a strânge munți de obiecte.

„Donăm dacă avem ceva ce nu ne folosește și ar folosi altcuiva. Spre exemplu, camera mea, care este și studioul de animație și ilustrație, are doar două desene pe perete, un raft cu materiale și hârtie, iar masa de lucru are maxim două obiecte pe ea atunci când nu mă apucă spasme de creativitate”, explică el.

Provocările și relația

Artistul recunoaște că cea mai mare provocare a fost să nu-și strice relația cu Bursucu’, dar a descoperit că fac echipă bună, lucru care compensează lipsa dorului. Și-au împărțit rolurile în gospodărie, iar asta contribuie în mod benefic la legătura lor, deoarece nu se calcă pe degete, decât atunci când „pisicile fac caca în casă și nu ne batem pentru cine curăță primul.”

„ Rolurile noastre sunt în felul următor (deși ne mai ajutam reciproc) . Eu fac curat și mă ocup de animale (câine, patru pisici, acvariu). Strâng plante de ceai și fructe pentru dulceață, țin curtea organizată și obiectele la locul lor, dar sunt și asistent la construcții, fiindcă Bursucu’ are atingerea regelui Midas. Scot buruieni și ajut la însămânțarea și recoltarea roadelor din grădină, iar dacă avem ceva eveniment, decorez și, ocazional, mai aprind câte o lumânare parfumată.Bursucu’ gătește și repară. Ne construiește mobila și se ocupă de albine. Are un deget verde și orice atinge înflorește, de la bonsai la castraveți. Împreună facem pregătirile de provizii pe iarna și Bursucu’ pune muraturile (face niște castraveți murați de suspină salatele de Boeuf de plăcere). Cu așa echipă, am vreme să mă ocup de cariera de artist și să țin căsuța alimentată financiar”, detaliază Paul.

Pandemie și concluzii

Pandemia le-a subțiat veniturile, dar i-a învățat o lecție importantă: să consume mai puțin. Gunoiul îl scot la drum o dată pe lună și containerul nu e nici pe departe plin, iar comuna are și sistem de colectare selectivă a plasticului, metalului și hârtiei, care trebuie predate tot lunar. Cât despre deșeurile biologice, acestea intră la patru urne de compost pe care le țin în curte.

Tânărul artist vorbește despre cât de important este pentru el și Bursucu’ să iasă în curte, să vadă stelele sau să-și facă un foc mic, în jurul căruia să stea la povești. Și mai ales în perioada asta, curtea a fost ideală pentru întâlnirile cu prietenii, la distanță.

„Cine a zis că la țară e tot timpul ceva de făcut nu a exagerat deloc. Toate zici că urlă pentru atenție și, la un moment dat, trebuie să le dai pace să urle și să te ocupi de ce poți, fără să pici lat la finalul zilei. Mai bine facem ceva ok până la capăt, decât să ne plimbăm aiurea prin curte”, concluzionează Paul despre aventura lor de până acum.

Leave a Reply

Articolul preferat

Articole populare

Cel mai popular articol