Transformă interiorul casei tale, întunecat şi sumbru, într-unul plin de lumină şi spaţiu. Permite razelor soarelui şi sunetelor naturii să intre în căminul tău. Profită de frumuseţea vederilor panoramice, fie că eşti la birou sau acasă. Cum? Folosind sticla, bineînţeles!
Sticla de diferite tipuri este în prezent utilizată frecvent în proiectarea interiorului. Arhitecţii şi designerii o folosesc din ce în ce mai des datorită capacităţii ei de a mări vizual spaţiul. Cu toate acestea, este important să utilizezi tipul corect de sticlă, în funcţie de destinaţie. Există mai multe feluri de sticlă: transparentă, translucidă, reflectorizantă, colorată/vopsită, imprimată şi gravată.
Aşa cum există atât de multe varietăţi de sticlă, o poţi folosi într-o multitudine de moduri, după propria-ţi imaginaţie. Noi îţi vom da doar câteva indicii, ca să ai de la ce porni:
1. Geamuri şi uşi
Desigur prima destinaţie care îţi vine în gând referitor la utilizarea sticlei sunt uşile şi ferestrele. Nu este un concept nou, dar totuşi poţi ieşi din tipare, făcându-le mari, din podea până în tavan. Aceste ferestre arată încântător. Lărgesc vizual camera şi permit luminii să pătrundâ în cele mai depărtate colţuri, micşorându-ţi, astfel, şi cheltuielile pentru energia electrică. Deşi ai crede că intimitatea îţi va fi zădărnicită, iar vecinii vor fi la curent cu toate activităţile tale casnice, geamurile şi uşile din sticlă au un singur sens, adică tu vezi, dar nu eşti văzut.
2. Vitralii
Acestea sunt o dovadă de stil rafinat. Poţi obţine ferestre unice, folosind atât desene abstracte, cât şi motive distincte, cum ar fi figuri, buchete de flori , forme geometrice şi multe altele.
3. Pereţi
Prin instalarea unor pereţi întregi de sticlă transparentă sau translucidă, cu geam mat, vopsit, colorat sau vitraliu, poţi moderniza instantaneu stilul casei tale. O altă opţiune e să utilizezi blocuri de sticlă de diverse modele pentru a crea pereţi despărţitori sau ecrane pentru separarea spaţiilor. O terasă însorită sau o sufragerie încăpătoare, despărţite prin sticlă de cealaltă parte a casei, vor părea extrem de primitoare.
4. Scări
Scările din sticlă au fost popularizate de arhitectul Peter Bohlin, proiectându-le pentru iconicul Fifth Avenue Apple Store din New York. În clădirile rezidenţiale sticla este folosită mai des la balustrade sau trepte. Datorită transparenţei, scările din sticlă par că plutesc. Nu blochează nici lumina, nici vederea. Astfel scara devine, prin luminozitatea şi transparenţa sa, o sculptură contemporană eterică.
5. Tavane din sticlă
Acestea sunt la modă în zilele noastre. Zona de odihnă, terasa şi balconul arată foarte bine cu tavane din sticlă. Elereflectă lumina soarele în timpul zilei şi te lasă să admiri noaptea cerul luminat de stele. Romantic, nu?
6. Podele de sticlă
Sunt întâlnite în multe modele de desingn modern. O idee ar fi să faci din sticlă doar o porţiune a pardoselii, cu marginea din jurul ei din alt material. La podele se foloseşte sticlă mată, pentru a nu aluneca şi pentru a evita accidentările din această cauză. Efectul pe care parchetul de sticlă îl poate avea asupra unui spaţiu este cu adevărat frumos şi atrăgător.Podeaua de sticlă este adesea folosită în combinaţie cu scările de sticlă şi de obicei la etajele superioare ale casei pentru a permite lumina să circule. E recomandat folosirea lor sub acoperişurile din sticlă.
7. Mobilierul
Chiar dacă utilizarea sticlei în mobilier nu este ceva nou, opţiunile au devenit mai bune datorită noilor tipuri de sticlă disponibile, tehnologiilor inovative de modelare, desenare şi gravare. Arată foarte bine mesele de bucătărie sau cele de cafea. De asemenea, poţi utiliza sticlă în suporturi şi dulapuri. Arată extrem de elegante şi moderne. Rafturile plutitoare sunt perfecte pentru spaţii mici.
8. Lămpi şi artefacte
Există o sumedenie de modele de lămpi din sticlă: din diferite tipuri de geam, în diferite forme, dimensiuni şi culori. Poţi utiliza şi candelabrele de cristal pentru a stiliza interiorul.
9. Baia
În baie, sticla este folosită pentru a crea dulapuri, rafturi şi lavoare moderne. Poţi utiliza pereţi despărţitori de sticlă pentru zonele de duş sau poţi construi chiar o cabină de duş din sticlă. Referitor la ultimele, este un subiect este controversat. Intimitatea devine problematică atunci când folosim un material transparent. Totuşi există pereţi din sticlă care-şi schimbă opacitatea când se aprinde lumina, de exemplu. Peretele transparent devine complet alb.
Leave a Reply