Nume, profesie: Sonia Silvaș, consultant în management/manager proiect Oraș: Cluj-Napoca, cartierul Dâmbul-Rotund Tip de locuință: Casă tip duplex Suprafață totală: 120 metri pătrați, cu o curte de 130 metri pătrați Stă aici din: februarie 2020 Împarte casa cu: Dragoș, iubitul ei
Liniștea și vegetația din zonă au fost primele lucruri care le-au atras atenția Soniei Silvaș și iubitului ei, Dragoș, la casa în care s-au mutat în februarie 2020, după aproximativ un an de căutări și încă un an de amenajări . Era turnată doar fundația pe atunci, în schimb îi mulțumea faptul că se afla pe o străduță cu case vechi, aproape de pădurea Hoia-Baciu și, totodată, relativ aproape de o arteră principală a orașului.
Construcția este o casă tip duplex , într-un complex privat de opt duplexuri. Are 120 metri pătrați utili în total, cu parter, etaj și o mansardă încă în lucru, dar și o curte proprie de 130 metri pătrați în care Sonia a amenajat o terasă de vis. „Casa a fost preluată de la dezvoltator semifinisată, prin urmare de procesul finisării ne-am ocupat noi”, povestește ea. Și nu a fost un proces prea simplu.
Amenajarea a fost presărată cu dificultăți
În afara faptului că lucrările au durat aproximativ un an, Sonia și iubitul ei au trebuit să gestioneze colaborarea cu furnizorii și echipa de muncitori. Situația a fost un pic dificilă. Au trecut prin două echipe, căci la prima s-au văzut nevoiți să renunțe din cauza nerespectării termenelor de predare și a calității lucrărilor. Asta le-a prelungit timpul de execuție: a fost nevoie de refacerea unor lucrări, s-au confruntat cu întârzieri recurente din partea furnizorilor și, până la urmă, au terminat toată amenajarea cu o întârziere de două-trei luni.
Investiția totală a fost de 40.000 euro la final, când au tras linie. Dar a meritat pe deplin toată aventura, căci acum Sonia descrie casa asta ca fiind acasă : „este locul în care abia aștept să revin, chiar și după plecări mai scurte de weekend, în care este cel mai liniște și frumos”.
Bucătăria și livingul sunt despărțite de un glasvand
Zona de parter se desfășoară pe o suprafață de 50 metri pătrați și este întru totul dedicată activităților de zi. Aici sunt holul, bucătăria, separată prin living de un perete glasvand care lasă lumina naturală să pătrundă din abundență în spațiu, zona de dining și o baie mică , de serviciu. Glasvandul a fost făcut la comandă de Casa Fierarilor , care s-a ocupat și de balustrada de pe casa scării.
Și pentru că toate acestea comunică între ele din punct de vedere vizual, Sonia a ales să le coordoneze cromatic, prin culori neutre, cu nuanțe reci presărate din loc în loc prin diverse accesorii și accente de lemn natur peste tot.
La etaj e concentrată zona de noapte, așa că cei 50 metri pătrați sunt împărțiți în două dormitoare și o baie. „Aș zice că e un aer romantic în dormitorul matrimonial, prin combinația de culori complementare roz-verde și accentele aurii”, explică Sonia.
Iar celălalt dormitor este pentru oaspeți și include elemente shabby-chic, cum ar fi tapetul cu motive vegetale în nuanțe deschise, pastelate. „Baia de la etaj am dorit să o păstrăm în nuanțe neutre, care să treacă testul timpului și peste ani”, detaliază proprietara.
Casa are și o mică mansardă de 20 metri pătrați, unde se află o a treia baie și un spațiu pentru depozitare.
Chestionar cu idei bune
Stilul casei: Per ansamblu, este o amenajare în stil modern, dar cu accente scandinave în zona parterului, prin mobilierul de bucătărie, culorile neuter de gri-lemn care domină spațiul, baia și mobilierul de living simplu, cu linii drepte. Zona de etaj este la fel în stil modern, dar aș zice cu un aer romantic în dormitorul matrimonial și cu elemente shabby-chic în dormitorul musafirilor.
Inspirație: Inspirația principală este din natură, în fiecare încăpere se regăsesc lemnul și plantele care să însuflețească încăperile. Practic am încercat să incorporăm în décor cât mai multe materiale naturales au forme și culori care se regăsesc în natură. Și Pinterest , aș zice
Leave a Reply