Nicăieri nu-i ca acasă! Home sweet home! Indiferent de naţionalitate sau religie, majoritatea oamenilor au o dorinţă persistentă de a se simţi cât mai confortabil în locul unde îşi petrec cea mai mare parte a timpului, acasă. Ce înseamnă să te simţi confortabil? Înainte de orice amenajări sau decoruri care să-ţi încânte simţurile, pentru a fi într-adevăr confortabilă, orice casă trebuie să fie călduroasă iarna şi răcoroasă în timpul verilor caniculare.
Preţurile ascendente ale combustibililor necesari încălzirii unei locuinţe ne-au determinat să conştientizăm tot mai mult necesitatea unei locuinţe cu pierderi de căldură minime pe timp de iarnă şi cu o izolare termică superioară vara. Pentru a păstra o temperatură optimă in interiorul locuinţei pe tot parcursul anului, specialiştii ne recomandă folosirea polistirenului, dar numai la izolaţiile exterioare.
Izolarea interioară cu polistiren nu este indicată datorita faptului că poate duce la apariţia igrasiei. În plus, s-a constatat că polistirenul din interior se depolimerizează în timp, fenomen extrem de nociv pentru locatarii casei. Recomandat exclusiv izolaţiilor exterioare, chiar dacă are o permeabilitate redusă, polistirenul expandat permite vaporilor de apă, acumulaţi în încăperi (în special iarna), să fie eliminaţi în atmosferă. Riscul ca aceşti vapori să condenseze în interiorul pereţilor este redus.
Iată două dintre calităţile esenţiale ale polistirenului expandat, recomandat izolaţiilor exterioare:
datorită unei stabilităţi termice superioare, polistirenul expandat îşi păstrează dimensiunile (volumul) la temperaturile ridicate la care sunt supuse faţadele în timpul verii, spre deosebire de polistirenul extrudat care este afectat de căldura excesivă şi de razele ultraviolete care-i produc deformări dimensionale (se umflă);
îşi păstrează proprietăţile termoizolante în medii cu umiditate ridicată (de exemplu în condiţii atmosferice de ceaţă). Adică nu absoarbe vaporii de apa din atmosfera (nu este higroscopic). Având în vedere protejarea polistirenului faţadei cu adeziv (masă de şpaclu hidroizolatoare), absorbţia de apă este nulă, nefiind afectate proprietăţile termoizolatoare ale polistirenului nici măcar în condiţii de ploaie.
Secretul unei case confortabile constă în utilizarea tehnologiilor şi materialelor moderne de construcţie. În ultima perioadă, tot mai mulţi proprietari de case din România au înţeles avantajul oferit de o izolare corectă a casei. În consecinţă, ţara noastră a început să recupereze decalajul faţă de Occident în privinţa gradului de izolare al locuinţelor, ceea ce înseamnă că preţul materialelor pentru izolare a scăzut semnificativ, acest procedeu devenind tot mai des utilizat.
La finalul operaţiunii de izolare exterioară cu polistiren expandat, putem observa următoarele beneficii: confort termic îmbunătăţit (răcoare vara, căldură iarna), reducerea consumului de combustibil necesar încălzirii, înlăturarea igrasiei, iar pe termen lung amortizarea investiţiei şi o creştere a valorii casei în cazul unei eventuale vânzări. Realizarea unei case eficiente din punct de vedere energetic începe încă din faza de proiectare şi construcţie, însă există soluţii tehnice care pot ridica gradul de confort termic chiar şi în cazul caselor deja construite.
Tehnici ce vor influenţa în mod pozitiv confortul termic al casei
Izolarea zidurilor
Indiscutabil, această tehnică este cea mai populară, aducând casei beneficii majore, deoarece zidurile reprezintă suprafaţa cea mai expusă la mediul înconjurător. Placarea cu polistiren expandat reprezintă cea mai ieftină soluţie de pe piaţa autohtonă, fiind şi foarte eficientă în ceea ce priveşte protecţia termică.
Sfatul specialiştilor este ca grosimea plăcilor de polistiren să fie de minim 10 cm, pentru a obţine o izolare satisfăcătoare. Plăcile sub 8 cm sunt considerate de eficienţă redusă iar grosimea maximă a izolaţiei din polistiren expandat poate depăşi 30 cm.
La ora actuală există alternative foarte bune pentru polistirenul expandat, soluţii ce promit o eficienţă mărită şi o circulaţie superioară a aerului prin pereţi. Vata bazaltică, lâna naturală tratată sau pasta de celuloză sunt alternative poate chiar mai bune ale polistirenului, însă costă de 2-3 ori mai mult.
Avantajul unei case care “respiră” singură nu trebuie neglijat. În cazul izolării cu polistiren, se recomandă aerisirea frecventă a casei pentru un aer de calitate.
Ziduri din cărămidă/ BCA de calitate
O zidărie de calitate este esenţială în ecuaţia izolării termice deoarece reprezintă ultima barieră spre interiorul casei, contând cel puţin la fel de mult ca şi izolaţia exterioară. În primul rând, calitatea materialelor înseamnă capacitatea acestora de a nu transmite către interior frigul sau căldura exterioară. Cum se realizează asta? Prin aşa-zisele “camere” (goluri interioare) şi prin grosimea blocului de construcţie.
În cazul cărămizii, cu cât mai multe rânduri de “camere”, cu atât este mai eficient blocul de cărămidă în gestionarea oricăror variaţii de temperatură. În cazul BCA-ului, proprietăţile termice sunt date de structura sa poroasă, prin intermediul miilor de bule de aer din interior.
În ciuda popularităţii în scădere, BCA-ul este considerat un excelent material, în zonele cu climă blândă putându-se renunţa chiar şi la izolaţia suplimentară a pereţilor.
Izolarea podelei
Aproximativ 25-30% din căldura unei case poate fi pierdută prin podea, în cazul în care aceasta nu este izolată corespunzător. Cum izolăm podeaua?
În cazul unei construcţii noi, se recomandă ca izolaţia (de regulă din polistiren extrudat de minim 5 cm) să fie pusă sub placa de beton a pardoselei. În felul acesta, comportamentul izolaţiei va fi similar cu cu cel al izolaţiei exterioare.
Plăcile din polistiren extrudat se vor aşeza pe un strat de 10-15 cm de pietriş cu dimensiunea sortului între 7-15 mm. Acesta are rolul de a rupe capilaritatea, menţinându-se astfel apa sub nivelul plăcii de beton. În plus, suprafaţa poate fi uşor nivelată pentru o mai uşoară montare a plăcilor.
În ceea ce priveşte izolarea podelei unei case deja construite, soluţia simplă din punct de vedere al execuţiei şi al costului se realizează astfel: hidroizolaţie, polistiren extrudat, şapă autonivelantă sau şapă de egalizare(dacă există suficientă înălţime), parchet.
Izolarea elevaţiei fundaţiei
Conform specialiştilor, aceasta reprezintă una dintre cele mai neglijate operaţiuni, când vine vorba de construcţia unei case. De ce este, totuşi, atât de importantă?
În cazul unei fundaţii neizolate, la limita inferioară a podelei apare fenomenul denumit “punte termică”, în locurile unde nu există termoizolaţie permiţând pierderea de căldură şi limitând confortul de la nivelul picioarelor.
Izolarea elevaţiei fundaţiei se realizează din acelaşi material cu care au fost izolate zidurile, până la nivelul solului.
În cazul polistirenului, se recomandă aplicarea unui strat de hidroizolaţie între sol/aleea din jurul casei şi partea inferioară a izolaţiei pentru a împiedica infiltrarea apei prin tencuiala ce va fi aplicată la finisaj.
Se recomandă reducerea pe cât posibil a suprafeţelor neprotejate termic care sunt în contact direct cu exteriorul, atât la nivelul fundaţiei cât şi în alte zone ale casei, deoarece în acele locuri, pe lângă pierderile de căldură, apare igrasia. De reţinut: vapori de apă din interior + zona foarte rece a peretelui interior = condens.
Tâmplaria
Geamurile termopan sunt deja un ”must have” în privinţa ferestrelor. Există foarte mulţi producători de tâmplarie PVC sau aluminiu cu geam termopan şi o varietate numeroasă de produse, astfel încât există riscul să plăteşti mult pe o calitate inferioară.
Cu cât suprafaţa vitrată a casei este mai mare, cu atât pierderea de caldură creşte, deoarece sticla este un foarte bun conductor termic. Totuşi, aceste pierderi pot fi semnificativ reduse prin achiziţionarea şi montajul unor geamuri de calitate.
Ce înţelegem prin calitate în cazul tâmplăriei cu geam termopan?
Trebuie sa ne ghidam dupa coeficientul K, cel care redă pierderea căldurii prin diferite medii (sticlă, PVC, polistiren, cărămidă). Cu cât acest coeficient este mai mic, cu atât pierderea de căldură din casă este mai mică. În cazul gemurilor termopan, este recomandat ca acesta să fie sub valoarea de 1.5 W/mpk.
Coeficientul K este influenţat de numărul de foi de sticlă ale geamului, grosimea acestora, numărul de “camere” al tâmplăriei şi grosimea acesteia. Un aspect foarte important îl reprezintă tipul gazului care se găseşte între foile de sticla ale geamului. Ca un pont, argonul este cu pana la 30% mai eficient decât aerul în menţinerea căldurii.
Un alt aspect de luat in calcul este etanşeitatea garniturilor, numărul acestora şi fiabilitatea sistemului de închidere. Orice loc neetanş poate anula toate calitaţile tâmplăriei prin pierderi masive de căldură sau răcoare.
Izolarea tavanului
Având o densitate mai mică decât cel rece, aerul cald tinde să urce, concentrându-se mult în zona tavanului. Se estimează că pierderile de caldură pot ajunge chiar până la 30%, în zona tavanului. Îmbunătăţirea termică a acestei zone se poate face în mai multe moduri, în funcţie de sistemul de închidere al tavanului (placă, rigips) şi în funcţie de buget.
Soluţia cea mai simplă şi cea mai eficientă din punct de vedere energetic este izolarea cu vată bazaltică sau minerală, aplicată atât deasupra rigipsului, cât şi între grinzile bazei acoperişului. Cea mai ieftină soluţie rămâne cea cu polistiren expandat însă trebuie mare atenţie la punerea în aplicare deoarece fisurile sau discontinuităţile duc la formarea punţilor termice şi la o izolare redusă.
O soluţie ecologică tot mai des folosită este celuloza sub formă de fulgi sau spumă, cu marele avantaj că se poate aplica uniform chiar şi în locurile greu accesibile. În concluzie, utilizând aceste tehnici vom obţine nu doar o casă mai mult decât confortabilă, ci şi facturi incredibil de prietenoase la încălzire.
Indiferent dacă vă hotărâţi să izolaţi casa cu forţe proprii sau cu ajutorul unei echipe de meseriaşi, trebuie să ştiţi câteva lucruri.
Pierderile de energie
Orice casă pierde energie termică astfel:
Acoperiş 30%
Ziduri 16%
Podea 16%
Căi de aerisire 3%
Împrospătarea aerului 20%
Pentru a avea succes în reducerea consumului de energie pentru încalzire sau răcire, este esential ca zidurile exterioare sa corespunda unor standarde de izolaţie termică.
Aceasta limitează transferurile termice între interior şi exterior şi astfel contribuie la confortul locuinţei.
O clădire cu o bună izolaţie termică are un consum energetic mic şi contribuie indirect la protejarea mediului, prin reducerea emisiunilor de gaze cu efect de seră.
Cum se face izolarea termică exterioară a caselor cu polistiren expandat?
Materiale necesare: polistiren expandat (1), adeziv şi masă de şpaclu (2), profile de colţ (3), plasă de armare (4), dibluri pentru polistiren (5), amorsă (6).
Unelte necesare: bidinea (1), ciocan (2), bormaşină (3), drişcă zimţată şi şpaclu (4), cutter (5), nivelă cu bulă de aer (6), drişcă cu burete (7).
1. Pregătirea suprafeţei
Peretele se curăţă bine de praf şi apoi se spală cu jet de apă sub presiune. Se lasă apoi să se usuce perfect.
Pereţii foarte absorbanţi (BCA) se tratează în prealabil cu un grund corespunzător pentru ca mortarul ce fixează plăcile să nu se usuce prea rapid.
2. Aplicarea mortarului pe plăci
Mortarul se prepară într-un recipient adecvat, respectând cantităţile optime ale amestecului. Se aplică mortarul in jurul plăcii sub forma unei benzi cu o lăţime de 3-4 cm.
În centru se aşează câteva grămăjoare cu un diamentru de aproximativ 8 cm. În urma presării, trebuie ca mortarul să ocupe 40% din suprafaţa plăcii.
3. Poziţionarea plăcilor pe perete
Se aplică plăcile una lângă alta, începând de la baza peretelui, de la un colţ, mergând până la partea superioară a peretelui, menţinând o linie dreaptă.
Se mişcă placa aplicată până ajunge să se fixeze bine lângă celelalte plăci.
4. Fixarea plăcilor în dibluri
Plăcile de polistiren se fixează cu dibluri atunci când pereţii sunt denivelaţi iar plăcile nu pot adera perfect la suprafaţa acestora.
Capetele diblurilor nu trebuie să iasa în afara plăcilor de polistiren. Acestea se înfig bine în perete folosind un ciocan. Dibluirea se execută cu cel puţin 6 dibluri pe metru pătrat.
5. Aplicarea mortarului de fixare
După întărirea mortarului cu care s-au fixat plăcile, se aplică stratul protector cu plasa de armare.
Pentru aceasta se aplică un strat de mortar pe o suprafaţă de circa 1 m în partea superioară a peretelui de care se va prinde plasa ce mai apoi se va derula până jos, la soclu.
6. Prinderea plasei de armare
Plasa de armare se acoperă cu un strat de mortar începând din centrul plasei şi apoi spre margini.
Acest strat protector trebuie să acopere plasa în întregime. Grosimea stratului trebuie sa fie de aprox. 3-5 mm.
7. Montarea colţarelor cu plasă
Colţurile cladirii fiind predispuse lovirii, trebuie să le armăm cu colţare metalice pe o înălţime de 2 m de la sol.
Astfel, colţurile clădirii vor fi protejate de eventuale acţiuni mecanice nedorite.
8. Netezirea suprafeţei
Suprafaţa stratului protector se poate netezi înainte să se usuce.
Se foloseşte o drişcă cu burete sau o bucată de polistiren. Se îndepărtează toate imperfecţiunile rezultate în urma aplicării stratului protector. După uscare, suprafaţa este pregătită pentru aplicarea vopselei decorative.
În final, ca şi posesor al unei astfel de izolări termice, recunosc o scădere consistentă a facturilor la gaze, deşi centrala mea este cam veche (7 ani). Singurul dezavantaj ar fi un parfum ambiental specific spaţiilor închise ermetic, ce poate fi combătut nu atât cu ajutorul numeroaselor deodorante de cameră din comerţ, cât prin aerisirea atât dimineaţa, cât şi seara (ceva mai scurtă în timpul iernii) a locuinţei.
Leave a Reply