Un dormitor, o bucătărie, o canapea de unde să te uiți la seriale pe Netflix și, bineînțeles, o baie – pentru unii, astea sunt lucrurile principale de bifat să se simtă ca acasă. Și e suficient pentru un trai confortabil, chiar dacă spațiul pe care îl au la dispoziție pentru toate nu depășește 40 metri pătrați. Nu o spunem noi, ci proprietarii acestor tiny homes, care au descoperit că au nevoie de mai puțin decât credeau.
Și ne-au invitat în căsuțele lor să ne arate cum le-au construit, cât au investit în ele, cum le-au amenajat și decorat, dar mai ales, cum e să trăiești zi de zi într-un spațiu atât de mic.
Ramona Hațegan și partenerul ei, Sorin, au trăit aproximativ zece ani în România. Până în 2019, când au decis să se întoarcă în țară și să-și construiască un stil de viață minimalist aici. Sorin primise moștenire de la tatăl lui un teren de 100 metri pătrați, așa că aveau unde să-și pună casa. În trei luni, cu un buget de 15.000 euro, Ramona și Sorin au devenit unii dintre puținii proprietari de tiny homes din România.
Căsuța are 30-35 metri pătrați și e ridicată pe o șapă de ciment, pe locul unui garaj. „Proiectul a fost făcut și implementat în proporție de 80%-90% de partenerul meu împreună cu mine, din materiale second hand, recuperate, reciclate, în afară de acoperiș și scândurile cu care a fost acoperită casa”, povestește Ramona.
Au izolat casa cu vată bazaltică, exteriorul l-au făcut din lemn, iar la interior au acoperit pereții cu rigips. Pentru confort termic, au instalat încălzire în pardoseală , iar cu tot cu ușile și ferestrele pe care le-au adus din Danemarca, au socotit că au investit 15.000 euro în tot. Acum, Ramonei îi place sentimentul de apropiere conferit de spațiul mic iarna, iar vara o încântă grădina cu lumini și serile pe terasă, dovadă că suprafața restrânsă a căsuței nu le aduce niciun disconfort. Citește mai multe despre povestea lor aici.
Nici după patru ani de locuit în 20 metri pătrați, Gabriela Isadora nu ar renunța la stilul de viață pe care îl impune un tiny house. Casa ei din satul Gura Râului, județul Sibiu, este pe roți și a proiectat-o singură pe un șasiu de 6,6 metri lungime și 2,44 metri lățime. A ridicat pereții la o înălțime de patru metru și așa i-au încăput în ea și bucătărie, și living, și baie, și un dormitor suspendat.
Tot 15.000 euro a cheltuit și ea inițial, însă a mai pus încă 2000 euro la prima iarnă, în 2017, pentru că în Gura Râului au fost atunci chiar și minus 15 grade și a înghețat instalația de încălzire. Însă asta nu a făcut-o să îndrăgească mai puțin conceptul de tiny homes, dar a făcut-o să realizeze greșelile de proiectare făcute.
În fața construcției, Gabriela și-a făcut și o mică terasă, pe care petrece mult timp vara și primăvara. Geamul rotund se află în dreptul livingului, iar la interior a pus sub el o bancă pentru citit și a pictat peretele astfel încât să facă amenajarea mai cozy și mai interesantă. Află mai multe despre căsuța ei aici.
Această construcție de 35 metri pătrați utili din satul Mușătești, județul Argeș, este un mix între tiny home și casă A-frame. Proprietarii sunt designerul de interior Iulia Văculișteanu de la Designful și soțul ei, care au ridicat-o în decembrie 2016 cu un buget de 10.000 euro.
Căsuța nu e pentru locuit, e pentru vacanță, dar e dotată cu toate cele necesare pentru ca Iulia, soțul și cele două fetițe ale lor să aibă un sejur în care nu le lipsește nimic. Designerul a ales să realizeze totul treptat, în regim propriu, cu ajutorul unui constructor care-i este și vecin. Finisajele sunt aplicate chiar de ea, cu ajutorul soțului ei, ceea ce i-a ajutat să economisească bani.
În cei 35 metri pătrați au încăput un living-bucătărie, un dormitor matrimonial care include și un pătuț pentru bebeluș, o baie, și un al doilea dormitor la mansardă. Pentru încălzire, a instalat un șemineu, care la vremea aceea a costat aproximativ 600 euro și a fost cel mai scump element din amenajare. Pentru construcție au lucrat cu materiale locale, respectând mediul, iar căsuța nu are fundație, ci este pe piloni de beton. Află toată povestea și cum a fost împărțit bugetul aici.
În zona Bucium, la numai 12 kilometri de centrul Iașiului, se află un tiny house de 21 metri pătrați în care locuiesc Constantin, iubita lui și trei animale de companie: doi câini și o pisică. El s-a născut în Botoșani, dar a venit la facultate în Iași și a locuit în chirie de-a lungul anilor. Până când părinții lui s-au oferit să-i cumpere o garsonieră, moment în care i-a venit o altă idee.
„Auzi la ei. Le-am spus că nu vreau asta și am început să-mi caut pământul mult dorit. Cu ajutorul lor, în urmă cu zece ani, l-am cumpărat”, își amintește. Este un teren de 500 metri pătrați cu verdeață și umbră, pe care o perioadă a locuit într-o dubă veche o perioadă, în 2016, când a rămas fără job. Iar după multă documentare pe Youtube despre ce înseamnă tiny homes, a decis să ridice și el una de 21 metri pătrați.
Casa are dimensiunile de 3,5 pe 6 metri și e formată dintr-o cameră principală – tip open space – unde sunt integrate livingul, biroul, dormitorul, dar și bucătăria. Numai baia este separată de toate. Construcția a durat aproape un an, pentru că între timp Constantin a început un job nou și a lucrat la ea printre picături. Află toată povestea aici.
Leave a Reply