Prin varietatea, frumusețea și măiestria pe care le “trădează”, sculpturile vegetale pot transforma un spațiu exterior într-un loc deosebit, poate chiar unic, iar orice plimbare în grădina sau în parcul împodobit de arbuști sculptați devine astfel o experiență de neuitat. Un astfel de loc poate fi, cu adevărat, expresia eleganței, a opulenței, a excentricității sau chiar a ineditului. Asta pentru că realizarea acestor așa-numite “bijuterii” vegetale nu este la îndemâna oricui, însă prezența lor este, de cele mai multe ori, impresionantă.
Istoria unei arte fascinante
Arta sculpturilor vegetale, numită și “ arta topiară”, “topiary” sau, simplu, “topiaria” datează din timpuri străvechi, la care aveau acces persoanele înstărite, fiind ulterior utilizată la împodobirea grădinilor din jurul castelelor și ale palatelor. Arborii și arbuștii erau sculptați în forme diverse, neobișnuite, metamorfozându-se, de multe ori în animale, forme geometrice, clădiri, temple sau chiar flori.
Se presupune că horticultura ornamentală era practicată din antichitate în Imperiul Roman, China şi Japonia, însă originile acestei arte nu se cunosc cu adevărat, cu toate că aceasta are o vechime de aproape 2000 de ani.
Topiaria a fost practicată și de călugării englezi, fiind faimoase, în acest sens, grădinile cu forme geometrice din Anglia. Aceștia realizau sculpturi verzi chiar și cu ajutorul plantor medicinale sau a celor aromatice. În Italia, arta sculpturilor vegetale s-a răspândit în perioada Renaşterii.
Sunt cunoscute grădinile de la Quaracchi, care aveau scopul de a ridica prestigiul stăpânului, prin frumusețea și măiestria cu care erau realizate de Leon Battista Alberti. Acesta a fost primul architect-grădinar care a considerat grădina ca parte integrate a unei compoziții unitare.
Arta topiară s-a făcut remarcată și în Franța, dar s-a răspândit cel mai repede începând cu secoul XVIII.
Care sunt plantele potrivite
Cele mai utilizate plante în realizarea sculpturilor verzi sunt tuia, buxus, dafin, mirt, tisa, rozmarin, levanţică sau lemnul-câinesc.
Foarte frecvent folosită în gardurile vii, tuia poate fi ușor “modelată” pentru realizarea unei sculpturi. La fel de ușor de tăiat sunt cimişirul (Buxus), dar şi lemnul-câinesc (Ligustrum). Aceste plante sunt folosite și în realizarea bonsailor de grădină, datorită frunzelor de mici dimensiuni. Practic, aceștia sunt arbori tunşi în forma bonsailor crescuţi în ghivece, evident, la o scară mai mare și se cultivă la fel ca și arbuştii ornamentali solitari. Aceștia se obțin prin modelarea ramurilor principale, cu ajutorul sârmei plastifiate. Este important ca arborii să fie în permanenţă curățați de lăstari, în timp ce vegetaţia din vârf să fie tunsă globular.
Buxus este deja o plantă cunoscută și mult utilizată chiar și în țara noastră de grădinarii maeștri în topiary. Buxus este preferată deoarece tolerează bine clima temperat-continentală şi chiar rezistă la poluare, dar și la ger.
Buxus sempervirens este un arbust exotic originar din Europa Sudica, nordul Africii si Asia Mica, numit și Cimisir sau Merisor. Planta poate ajunge la înălţimea de 5-6 m şi la un diametru de 3 m și se înmulţeşte ușor prin butaşi. Buxus are frunzele mici și o coroană densă, de aceea suportă tunderea. Se pot folosi, în acest sens, foarfeci de grădină.
În realizarea sculpturilor vegetale se mai utilizează, pe lângă scheletele metalice, și șabloanele pentru tuns, în special pentru arbuștii pentru care se preferă formele geometrice. Practic, realizarea cu succes a acestor bijuterii verzi este garantată dacă se folosesc anumite tehnici sau reguli, iar crearea lor nu este un lucru atât de complicat.
În ceea ce privește uneltele necesare obținerii sculpturilor vegetale, pentru modelele mai complicate se utilizează, de obicei, foarfece uşoare şi foarte precise, precum cele electrice. Tot ele sunt folosite și la realizarea bonsailor de grădină. În schimb, pentru figurine sau atunci când tăiem arbuşti înalţi, se pot folosi foarfecele speciale pentru garduri vii.
Sculpturile vii, potrivite și pentru interior
La dimensiuni mai reduse, adaptate încăperilor, sculpturilor vegetale pot fi amplasate și în interior. De cele mai multe ori, acestea sunt poziționate în terasele închise, în balcoane, în holurile bine luminate sau chiar în camerele obișnuite. În aceste cazuri se folosesc plante precum iedera, cimbrul şi rozmarinul. Foarte utile, în aceste cazuri, sunt scheletele de sârmă. După ce planta va umple forma acestora, se pot tăia crengile sau frunzele care sunt în exces.
Trucuri utile pentru sculpturi reușite
Există însă câteva lucruri care trebuiesc luate în considerare în realizarea sculpturilor vii. De pildă, întreținerea lor ar putea necesita mai multă muncă; în funcție de plantele folosite, este posibil să fie nevoie ca acestea să fie tăiate sau aranjate săptămânal. Alteori, este nevoie de răbdare, căci rezultatele ar putea să apară cu întârziere.
După stabilirea unui design anume este importantă alegerea plantelor potrivite; dacă la sculpturile mici se folosesc plante cu frunze mici, la cele mari se vor tăia plante cu frunze mari.
Apoi, în cazul unei sculpturi mai complexe sau a unui mix de plante, trebuie ținut cont de faptul că acestea trebuie să fie compatibile unele cu altele în ceea ce privește lumina de care au nevoie, ph-ul solului sau umiditatea. Nu în ultimul rând, la sculpturile de dimensiuni mai mari se folosesc, de multe ori, mai multe plante.
Leave a Reply